www.jaluzele-si-copertine.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a Politicii de Utilizare a Cookies.

Va prezentam cateva lucrari interesante realizate in perioada august - octombrie 2019.

Jaluzele plisate, storuri romane si jaluzele din lemn.

Aici sunt niste jaluzele plisate Hunter Douglas, model BB24, care permit strangerea materialului atat in partea de sus cat si in partea de jos, dupa dorinta. Acest material din fotografie poate fi si spalat: se demonteaza jaluzeaua de pe fereastra, se duce la cada sau la chiuveta, se stropeste cu apa calduta apoi cu o solutie de detergent neutru (de exemplu sapun pentru bebelusi) si se strange si se deschide de cateva ori pentru a actiona detergentul. Eventual poate fi folosita si o perie moale, dar cu cea mai mare atentie, pentru a nu deteriora materialul textil. Se limpezeste cu apa rece si jaluzeaua se monteaza din nou pe fereastra, uda, pliata, astfel incat sa se usuce lent iar pliurile sa isi pastreze forma.

 

Iar aici sunt niste storuri romane Hunter Douglas, tot model BB24, acelasi principiu ca si la jaluzelele plisate de mai sus. Si storurile romane pot fi spalate, chiar la masina de spalat. Materialul se scoate de pe sistem, este prins cu arici de profilele metalice de sus si de jos, se scot sforile de pe spatele jaluzelei, se scot si greutatile din structura materialului apoi se baga la masina, la o temperatura sub 30 de grade, cu un detergent neutru pentru a evita decolorarea. Se recomanda sa nu se stoarca, ci sa se intinda la uscat ude. Dupa uscare materialul poate fi calcat cu fierul de calcat, ca o draperie obisnuita, desigur cu cea mai mare atentie.

 

Aici sunt niste jaluzele din lemn, cu lamele de 25 mm latime. Sunt produse de buna calitate, recomandate atat pentru locuinte cat si pentru birouri. Dispunem de o gama diversificata de culori, astfel ca nu va fi greu sa gasim ceva potrivit pentru orice interior. Atmosfera placuta si calda creata de jaluzelele din lemn este inegalabila.

<< Inapoi la tot portofoliul de lucrari

Go to top